Tuesday, May 11, 2010

Copil bogat în imaginaţie

Dimineaţa copilul e foarte greu de trezit, dar până se spală, până mănâncă, până se îmbracă numai bine se trezeşte, aşa că pe drumul spre şcoală are chef de vorbă. Aristotel şi Platon să ia aminte şi să înveţe ...
Tati, dar de ce vecinul nostru e bogat şi noi suntem săraci? Cum adică suntem săraci? Păi vecinul are curtea aranjată, terasa acoperită şi are două maşini. Da, şi? Curtea noastră e cu iarbă, terasa nu e acoperită şi avem o singură maşină. Da, dar bogaţia nu se măsoară numai în case şi maşini. Nu? În ce se mai măsoară? În copii, noi avem doi copii, vecinii au doar unul. Hai, tata, că doar copiii nu se cumpără de la magazin cu bani. Nu, dar copiii costă: doctori, pempărşi, lăptic, cereale, hăinuţe, papucei, rechizite pentru şcoală... Aha...
Un colţ din culcuşul sărac al Mirunei